De la beauty la AI: călătoria mea spre un business mai inteligent
Sunt în industria de beauty de peste 18 ani. Am construit cu mâinile și mintea mea, de la zero, un business, echipe, o comunitate, o viziune. Dar exact acum patru ani, am pornit într-o altă direcție – una care părea, la început, departe de lumea mea: tehnologia.
Totul a început cu o provocare simplă.
Testam o aplicație pentru programări în beauty. Promitea să automatizeze taskurile repetitive – genul acela de sarcini care îți consumă timpul și îți fură atenția de la ce contează cu adevărat.
Trei funcții într-una singură:
- recepție digitală și programări clare,
- rapoarte și statistici în timp real,
- comenzi automate, fișe organizate pentru fiecare angajat.
Și am avut un moment de revelație.
Ce înseamnă să ai un sistem care funcționează fără să trebuiască să-l verifici încontinuu? Să verifici oamenii încontinuu?
Pentru prima dată, simțeam că văd în timp real tot ce se întâmplă în business și ce face fiecare angajat în parte. Și mi-am dat seama că tehnologia nu e un „moft”, ci o necesitate.
Am început să învăț.
Am făcut cursuri – de la cybersecurity până la AI, am fost la conferințe în Dubai și în State, am vorbit cu oameni din tech, am testat, am întrebat, am aplicat.
Și poate cel mai important pas a fost atunci când am acceptat invitația să fac parte din board-ul unei aplicații de programări – o soluție digitală care transformă din temelii modul în care businessurile din beauty își gestionează timpul, clienții și echipele.
De ce am acceptat?
Pentru că știu exact, din interior, ce înseamnă haosul de zi cu zi. Pentru că am simțit pe pielea mea lipsa structurii. Și pentru că am vrut să contribui la o soluție reală, construită de oameni care înțeleg industria, nu doar o privesc de la distanță
Mulți antreprenori se sperie când aud de AI. Și e firesc.
Pentru că atunci când nu înțelegi ceva, primul instinct este să îl respingi.
Dar adevărul este altul: AI-ul nu vine să ia locul oamenilor, ci să le ofere suportul de care au atâta nevoie.
Să-i ajute să fie mai eficienți.
Să-i ajute in sarcinile repetitive și obositoare.
Să le redea timpul pentru ceea ce contează cu adevărat – strategie, creativitate, echipă, vis.
Cu alte cuvinte, nu mai este un avantaj să înțelegi AI.
Nu mai e un „nice to have”. E un „must have” dacă vrei să rămâi relevant în anii care vin.
Și aici apare întrebarea reală:
Alegi să rămâi pe margine sau alegi să faci parte din transformare?
Pentru mine, AI este noul alfabet.
Și cred cu toată convingerea că fiecare antreprenor, indiferent de industrie, trebuie să învețe să citească și să scrie în această limbă nouă.
Nu ca să devină expert în tehnologie.
Ci ca să rămână liber. Independent. Relevant.
Pentru mine, AI nu înseamnă roboți sau sisteme reci.
Înseamnă structură. Viziune. Posibilitatea reală de a crea un business care să nu mă consume, ci să mă susțină.
Spre eficiență.
Spre leadership autentic – acela în care știi nu doar să muncești, ci să gândești, să construiești, să delegi inteligent.
Lumea se schimbă.Și nu mai e despre „cine e cel mai bun” în ce face, ci despre cine e pregătit să evolueze.
Viitorul nu îl vor scrie cei care știu totul.
Ci cei care au curajul să învețe ceva nou.
Iar AI-ul… este exact asta: noul alfabet al celor care aleg să meargă înainte.
Pentru mine, răspunsul a fost clar: am ales să învăț.
Și acum, prin experiența mea și prin ceea ce creez, vreau să-i susțin și pe alții să o facă.
Fără presiune.. Cu pași simpli, umani și adaptați realității lor de business.
Înseamnă să devii mai bun în ceea ce ești deja.
